12 ian. 2010

Eminescu sa ne judece!


De avem sau nu dreptate,
Eminescu sa ne judece!

E noaptea de Crăciun. Spre miezul nopţii, când nu se mai aude niciun foşnet de-al oamenilor, vântul, paznicul ce veghează taina acestei nopţi, coboară pe un val de zăpadă un înger din înălţimea înstelată. E îngerul Crăciunului.

În fiecare an Dumnezeu îl trimite pe pământ cu daruri pentru copii. El intră din casă în casă şi se opreşte la căpătâiul fiecărui copil. Dintr-o privire îi citeşte şi îi cântăreşte sufletul, după care scoate din desagă darul hărăzit lui de Dumnezeu.

Prima dată a intrat într-o casă frumoasă cu ferestre mari. Într-o cameră curată şi caldă , între perne, dormea o fetiţă. Îngerul s-a apropiat de ea, a cercetat-o şi a scos din sac darul potrivit pentru sufleţelul său. După ce a binecuvântat-o i-a citit dintr-o carte cuvântul lui Dumnezeu:

-Ţie, pentru că nu te cerţi cu nimeni şi nu –ţi plac vorbele urâte, îţi dăruiesc PACEA. Inima ta va fi plină de pace în toată vremea. Oamenii se vor simţi liniştiţi lângă tine şi vei potoli multe furtuni din sufletele lor.

După ce a sărutat-o pe copilă pe fruntea , îngerul a zburat mai departe . A intrat în altă casă unde un băieţel abia aţipise. L-a cântărit şi pe el cu privire, a scos darul din desagă, l-a binecuvântat şi i-a citit şi lui din cartea cea groasă:

-Ţie, pentru că nu-ţi este frică de greutăţi şi alegi de fiecare dată ce este mai greu de făcut, îţi dăruiesc CURAJUL. Vei avea o inimă curajoasă şi nu vei şti ce este îndoiala. Oamenii te vor preţui şi se vor sprijini de sufletul tău când vânturile vieţii îi vor clătina.

După ce a terminat de citit , îngerul a plecat grăbit mai departe.

A intrat apoi în casa une fetiţe care adormise de numai căteva clipe..După ce i-a cântărit cu grijă sufleţelul, i-a scos darul potrivit, a binecuvântat-o şi i-a citit:

- Ţie, pentru că nu vrei să răneşti pe nimeni, nici măcar cu privirea,îţi dăruiesc BLÂNDEŢEA . Vei avea o inimă blândă ca o rază de soare şi vei alina multe suflete chinuite.

După ce a sărutat-o pe fruntea adormită , îngerul s-a grăbit spre alţi copii. La toţi le-a căntărit sufletul şi le-a lăsat daruri pe potriva lor. A dat unora ÎNŢELEPCIUNEA, altora BUCURIA, HĂRNICIA, ISTEŢIMEA ,MILA, CUMPĂTAREA, SMERENIA, NĂDEJDEA…şi câte şi mai câte daruri.

Într-un sfârşit a ajuns şi la ultima căsuţă. Era o casă simplă, ţărănească. A intrat încetişor într-o odaie. Acolo, într-un pătuţ cu cearşafuri curate, dormea adânc un băieţel. Avea fruntea înaltă, peste care se revărsau bucle negre şi moi, tâmpla străvezie şi gănditoare. Lumina palidă a lunii ce bătea în fereastră îi scălda chipul alb şi fraged ca floarea de cireş. Îngerul l-a privit încurcat. A vrut să-i cântărească sufletul dar n-a putut. Sufletul acestui copil era mult prea mare, atât de mare, că îngerul s-a speriat şi a tresărit, neştiind ce să înţeleagă. Oare avea el prin desagă vreun dar potrivit pentru acest copil? A căutat mai atent în tolbă şi a luat în mână ceva greu, greu de tot. A tras mâna afară şi când a privit ce era în palmă s-a cutremurat. A privit apoi fruntea albă ca laptele a băieţelului, buzele subţiri, obrazul fraged, umerii plăpănzi şi a suspinat. A supinat dându-şi seama că nici mintea lui de înger nu poate pricepe toate tainele şi judecăţile lui Dumnezeu. Tremurând uşor a îngenuncheat lângă pătuţul copilului şi i-a aşezat darul pe frunte. L-a binecuvântat de trei ori şi cu voce stinsă i-a citit cuvântul lui Dumnezeu:

-Ştiu cât de mare este suflerul tău. Ştiu că în el va încăpea o lume întreagă şi că în el vei vrea să cuprinzi chiar nemărginirea Mea. Ştiu că inima îţi va arde de iubure. Că îţi vei iubi ca nimeni altul neamul din care te-ai născut, că vei iubi toate frumuseţile făcute de Mine, că vei iubi râul, ramul, că vei iubi Biserica Mea, pe Maica Mea; ştiu că Mă vei iubi pe Mine. Şi pentru că te vei asemăna cu Mine în iubire, ţie îţi dăruiesc darul Meu cel mai de preţ; îţi dăruiesc SUFERINŢA. Întreaga ta viaţă va fi muiată în adâncuri amare de lacrimi. Chiar şi cei apropiaţi ai tăi, când îţi va fi cel mai greu, îţi va da să bei fiere şi otravă. Răni nevindecate şi nemângâiate vei purta în trup şi în suflet.

Îngerul s-a oprit o clipă, a suspinat şi a citit mai departe:

-Dar din acest adânc de suferinţă va creşte un tânăr mândru ce va arde în inima sa toate dorurile şi durerile neamului său. Va creşte un tânăr voievod ce va fi peste veacuri lumina neamului său. Iar când lumea nu va mai putea încape strălucirea ta, lumina ochilor tăi se vas tinge. Atunci vei urca uşor , cu suflet blând şi luminos, slobozit de toată suferinţa, în lumina falnicilor bolţi, în palatele cele de mărgean, acolo unde nu este nici durere, nici întristare , nici suspin…

Acestea au fost ultimele cuvinte citite de înger şi printre genele rourate de lacrimi l-a privit pe copilul ce dormea şi i s-a părut că vede strălucind pe fruntea lui când o cunună de stele, când o cunună de spini. A vrut să-l sărute pe frunte , dar n-a îndrăznit. S-a aplecat cu evlavie şi a sărutat picioarele copilului care primise ca dar SUFERINŢA.

Copilul acela era MINAI EMINESCU.

9 comentarii:

  1. Foarte frumos! Multa intelepciune e la mijloc. Citeste si asta - http://jurnalulcristinei.blogspot.com/2009/06/adevarul-despre-eminescu-la-120-de-ani.html -
    o sa ti se para interesant! pentru mine a fost concretizarea unor franturi de informatii pe care le aveam si eu si o concluzie pe care o impartasesc. Succes in tot ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc!
    Cred ca stiu despre ce-i vorba...dar o sa-i fac o vizita si Cristianei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos,pacea,blandetea , curajul si chiar suferinta..mi-a placut un comment facut de Cora la un post de-al meu pe 100 Ro cand spunea ca o regina a trebuit sa aleaga intre fericire si suferinta,ar fi ales suferinta pentru ca asta o apropie mai mult de D-zeu.Poate ca cei care ajung cu adevarat mari,trebuie sa treaca si prin suferinta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa e, Tasha!
    Toate geniile au fost neintelese si de aceea au suferit mult pentru ca nu s-au putut adapta acestei lumi...

    RăspundețiȘtergere
  5. Dincolo de cuvinte sau ganduri "care nu pot sa-l incapa",noi, romanii de peste tot, mai ales il simtim cu inima, cu sufletul nostru. Visam cu el pe malul lacului, in umbra padurii "de argint", iubim romantic, ne revoltam prin glasul lui, murim si ne-ngropam cu el la marginea marii. Ne este dor de Eminescu.
    Melodia, versurile si glasurile celor doi sunt cel putin tulburatoare. Povestea o stiam, dar iti multumesc ca mi-ai reamintit-o.

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc si eu, Ramona, pentru descrierea facuta. Foarte profund!

    RăspundețiȘtergere