17 feb. 2010

Amintiri dulci-amare


-->In seara aceasta dorul m-a cuprins ca niciodata, citind postarea unui prieten... Nu stiu ce faceti voi cand va cuprinde dorul, dar mie sufletul mi-a plans…. dupa bunica mea, dupa casa in care am copilarit, dupa cuptorul pe care ma incalzeam cand veneam de la sanius, dupa parul din fata casei pe care l-au uscat vecinii dupa moartea bunicilor, turnandu-i la radacina apa spurcata cu scopul de a vedea mai bine in drum, dupa neputinta de a-i respecta dorinta bunicii pe care mi-a lasat-o cu limba de moarte – aceea de a nu vinde casa ei la care tinea asa de mult si pe care i-o lasase mostenire mama ei. Casa nu era un palat sau vreo vila, însă casa mare (sufrageria) era de o frumusete nemaiîntâlnită...soţul meu când a intrat prima data a spus ca e albastru de Voroneţ :)
Bunica mea era mai mult decât bunica mea..ii spuneam “mamă”, pentru ca ea ma crescuse de mică atunci când mama mea trebuia să plece la serviciu inca de cand aveam eu trei luni, acolo am crescut, in toate vacantele, am invatat să iubesc si sa cunosc natura, sa simt firul ierbii, baterea de aripi a unui fluture, dar mai presus de toate am invatat sa iubesc satul romanesc.
Ce mândră era bunica mea atunci cand mergeam împreună la hora din sat - pentru că aşa se cădea ca fata să nu meargă singură - si eu mă prindeam în hora noastra moldoveneasca, ...imi spunea ca sunt din jocul ielelor… zburam, nu alta. Ea m-a invatat cum sa simt muzica , cum să îmi mişc picioarele si sufletul după suişul şi coborâşul ritmului. Era ca un joc al ielelor, odata ce intrai in el te acapara, iti crea o stare de nebunie…cine a jucat-o, nu o uita niciodata: mainile erau cele care ne tineau stansi la un loc, prinsura facându-se la spate, iar mainile se prindeau ca intr-un căuş…
Despre cântecele ei şi ale moşului meu am povestit mereu şi voi povesti cate zile voi avea şi voi putea cânta. De fapt, la noi în familie nu există zi in care să nu ne întâlnim si să nu cântăm câte ceva….acum ne-a rămas mama care cântă şi ne invaţă şi pe noi versurile pe care ni le amintim ca prin vis că le cânta mosul meu.
Uite ca bucuria amintirii acelor timpuri mi-a cuprins incet sufletul şi pot să trec mai usor peste amărăciunea pierderii casei bunicii… am pierdut-o astă vară, cand toti cei 7 frati s-au adunat de prin toata tara cu scopul de a vinde o biata casa taraneasca pe care au luat o suma derizorie…. Mi-ar fi vandut-o mie dacă aveam banii, dar nu i-am avut…. :(, asa ca au cumparat-o tot vecinii.
Tristetea, neputinta... te coboara, iar eu vreau sa am sufletul sus, pentru ca atunci când o veni timpul, sa-i pot explica bunicii, acolo sus, neputinta mea...

15 comentarii:

  1. Imi pare rau pentu tine...cred ca te leaga multe de acel loc...uff!!! nu te-ai putut imprumuta?..iti inteleg durerea.

    RăspundețiȘtergere
  2. :(...
    experienta asta amara pe care o povestesti pe final seamana la indigo cu ceea ce mi s-a intamplat si mie. Nu fi suparata prea tare, amintirile raman la locul lor, asteptandu-te ca un refugiu drag de cate ori ti-e dor...nu ti le poate lua nimeni!
    Tu, Sorin si Someone m-ati determinat sa fac o plimbare cu Google earth prin locurile copilariei.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, Tasha! E o durere care mai izbucneste cateodata, dar care se va vindeca in timp... Cat despre bani, deja aveam creditele pe masinile noastre, nu ne mai permiteam atunci. Poate ca vara aceasta i-as fi avut.
    Asta e!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc pentru sfat, Ramona! Il iau ca de la un om cu experienta :(.
    Imi pare rau, draga prietena, ca suntem tovarase in aceeasi suferinta. E nedreapta viata, uneori, dar pana la urma se va indrepta ea - viata!:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Atat de simpli ne-am nascut pentru a trai complicat si sa murim banal de simplu ca toti muritorii. e bine ca mai avem lacrimi pentru ce e a fost odata frumos. Gand la gand cu bucurie Alina!

    RăspundețiȘtergere
  6. Gandul a fos trimis de tine, Sorin! Si pentru asta iti multumesc! Sunt bune cateodata aceste introspectii...te ajuta sa-ti pui ordine in ganduri si in suflet.

    RăspundețiȘtergere
  7. Primul impuls a fost sa te cert... Dar ma gandesc ca din afara totul pare mult mai simplu. Totusi, cred ca ai pierdut ceva inestimabil, ai sa ma ierti dar nu prea ma pricep la consolari... :(

    RăspundețiȘtergere
  8. P.S.
    Mai iarta-ma odata!... Melodia lui Hrusca e sublima! dar nu si cand o tot ia de la capat la fiecare schimbare de pagina...
    Apropò, se mai practica trasul la palma? :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Iarta-ma ca nu am scris imediat la postarea ta, desi am citit. Sa fiu sincera am lacrimat la gandul unor probleme similare si a unor momente prin care am trecut, pe care le credeam ascunse bine! Am lacrimat a dor de alinare... Am pierdut pe undeva cuvintele de alinare, nu le mai gasesc, nu mai stiu cum s-o fac, parca preiau o parte din durerea ne spusa de tine, parca vorbele nu vor sa vina... Probabil ca ti se intampla si tie treaba asta... Mi se intampla mai des decat as vrea in ultima vreme si ma intalnesc cu prea multe rani (chiar si cicatrizate fiind)... Au ramas amintirile in sufletul tau si le vei duce cu tine la marea intalnire cu bunica ta! Mi-as dori ca un sarut sa zboare de la mine si sa atinga tampla ta, ca o mangaiere usoara!

    RăspundețiȘtergere
  10. Intr-adevar, Sorin, am pierdut ceva ce insemna mult pentru sufletul meu, dar puterea de a depasi impasul o gasesc intotdeauna inlauntrul meu...

    Imi pare rau ca te deranjeaza melodia..se poate opri pentru ca este un clip de pe youtube.
    Daca n-as mai pune muzica, blogul acesta n-ar mai fi al meu, nu m-ar mai reprezenta... sorry! Fiecare melodie imi exprima starea mea de spirit de atunci.

    RăspundețiȘtergere
  11. Elena, am primit sarutul tau si l-am intors inapoi catre tine!
    Stiu ca e greu sa spui cuvinte de alinare... eu, de fapt, n-am scris aces post pentru a va intrista pe voi, ci pentru a ma elibrea eu de tristetea acumulata.
    iti multumesc ca ai fost alaturi de mine >:D<

    RăspundețiȘtergere
  12. Stiu ca nu de asta ai scris! Doar ca eu mi-am adus aminte prea multe lucruri si am resimtit tristetea ta. Incapacitatea asta a mea de comunicare in unele momente este vinovata de unele taceri. Ma bucur insa ca a ajuns sarutul si sa stii ca totdeauna voi fi alaturi de tine cu gandul si cu inima.

    RăspundețiȘtergere
  13. Așa este pe Pământ...adesea, oamenii uită de valorile spirituale în schimbul celor materiale...nu fi necăjită, nu ești tu de vină cu absolut nimic!
    Iar bunica ta, de acolo de sus, cu siguranță știe asta :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc pentru intelegere, Adina!
    E mai mult un sentiment de neputinta si de tristete ca nu mai am casa bunicii..dar deja, dupa ce mi-am povestit of-ul, ma simt mult mai bine!

    RăspundețiȘtergere