12 aug. 2009

Întuneric şi lumină


În nopţile cu lună plină
Când liliacul e-nflorit
Se-aude-un strigăt plin de jale
Sunt eu - şi altceva nimic.

Sunt singură în lumea asta

În care noaptea e stapâna

Mi-e frica de un întuneric

Ce-mi invadează inima.


Totu-i obscur şi trist, şi negru,

Mi-e sufletul plin de durere
Când văd cum doliul din natură
E ca un preot morţii mele...

Căci am murit, deşi o parte

din mine mai trăieşte încă
Sufletu-i dus, iar trupul umblă

Să-l caute din stâncă-n stâncă.

Dar stânca-i spearpă. În întuneric
viaţa nu poate triumfa...
Doar Moiese cu toiagul său

Din stânca apă poate da.

Avem nevoie de-un profet
Să ne arate calea bună,
Să ne adune sufletele
Ce le-am pierdut cu ani, în urmă.

4 iulie 1997

Am regăsit acesta poezie, astazi, frunzărind prin hârtiile mele de adolescentă, iar dedesubtul poezie, un scris mărunt, frumos, elegant, citeţ, citând urmatoarele:

"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toatel le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
DRAGOSTEA NU CADE NICIODATĂ!
(I Corinteni 13, 4....8)

Era scrisul uneia dintre cele mai bune prietene ale mele, era "profetul" care, nu stiu dacă întâmplător sau nu, a apărut în drumul meu şi mi-a îndrumat paşii pentru o vreme. Ea a fost cea care mi-a arătat frumuseţea unei slujbe la mănăstire, m-a făcut să înţeleg că Dumnezeu face mari minuni, trebuie numai să ai încredere...
Scrisesem acea poezie, acum 12 ani, nici nu ştiu de ce, aşa îmi venise într-o noapte, când nu mai voiam să învăţ pentru facultate, iar după câteva zile, apare prietena mea care umblase pe atunci călăuzind, poate, paşii alteia care se rătăcise, şi rămâne lângă mine o bună bucată de vreme, legându-se de atunci între noi o prietenie trainică.
Viaţa ne-a despărţit iar pentru o vreme îndelungată, însă atunci când drumul meu se bloca sau apărea o răscruce, nu ştiu cum se făcea că era tot lângă mine...
Pentru asta îi mulţumesc acum, aici, deschis, nu numai pentru faptul că mi-e prietenă de atâta vreme, ci mai ales pentru faptul că atunci, în acea "noapte plina de jale, cu liliacul înflorit", ea s-a transformat în "maestrul" de care aveam nevoie.
Mâine e ziua ei de naştere!

ÎŢI MULŢUMESC, ALINA!

LA MULŢI ANI!

3 comentarii:

  1. O lacrima de fericire spune adeseori mai mult decat mii de cuvinte... Am fost intr-adevar binecuvantata cu prieteni adevarati. Iti multumesc din suflet

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Multumesc de comentariu. Nu trebuia sa-l stergi , l-am primit oricum pe mail! Nu ma deranjeaza ca ai observat greseli gramaticale, din contra...ma bucura cand cineva imi corecteaza greselile. Doar asa invatam. Am rectificat acele "i"-uri ...
    Ma-nclin!
    O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasa poezie! Am si eu cateva pe acasa din tineretile mele :), sper sa le mai gasesc! Dar nu stiu daca sa le public pe blogul meu!
    Dumneavoastra ce ziceti?

    RăspundețiȘtergere