21 aug. 2009

O mare taina



Mi-am amintit de
o pilda pe care mi-a spus-o odata, o femeie mai in varsta, foarte bisericoasa, de la care am invatat multe... Pilda circula printre pelerinii care fusesera la o manastire din N Modovei(nu mai stiu care). E plina de talc si de aceea va voi lasa pe voi sa o descalciti....




Doua femei se duceau sa se spovedeasca la duhovnicul lor care era un calugar cu har. In drum spre manastire una dintre femei se gandea:
- A, eu nu prea am pacate... doar de astea mici... dar ma duc si eu asa, ca am postit si e bine sa ma spovedesc...
Cealalta femeie, avea sufletul greu, si parca nu putea sa se duca la spovedanie... Isi spunea:
- Of, Doamne, ce sa fac? Am un pacat de moarte, un pacat mare si nu stiu daca sunt vrednica sa apar in fata ta...
Cele doua femei ajung la duhovnic, iar el, avand har, stia ce este in sufletul fiecareia. Le-a spus:

- Pentru fiecare pacat pe care il aveti, duceti-va si luati cate o piatra la fel de mare ca pacatul vostru, si aduceti-le la mine.
Femeia care nu prea avea pacate, plina de incredere si de vedelie, a stans intr-un sac pietricele, care mai mari, care mai mici, si a venit la calugar.
Femeia cu pacatul de moarte s-a dus si a luat cea mai mare stanca, pe care de abia o putea duce, si a venit si ea la duhovnic.
Atunci, duhovnicul, fara macar a se uita la ele, le-a spus:
- ACUM, DUCETI-VA SI PUNETI-LE LA LOC DE UNDE LE-ATI LUAT!
Femeia cu stanca cea mare i-a gasit locul, insa cea cu sacul de pietricele, ii era imposibil sa mai stie de unde le-a luat.
DESPRINDETI VOI INVATATURA ACESTEI PILDE!

17 aug. 2009

La munte, la peşte

Ce poate fi mai frumos decât să-ţi petreci o zi, la munte, lângă un râu cu apă repede, privindu-i pe alţii cum se chinuie să agaţe ceva în firul lung, dar care nu vrea sa stea deloc
întins :)).




































Toate ustensilele sunt la locul lor....





















Lipsea pescarul! ....si pestele bineînţeles.

12 aug. 2009

Întuneric şi lumină


În nopţile cu lună plină
Când liliacul e-nflorit
Se-aude-un strigăt plin de jale
Sunt eu - şi altceva nimic.

Sunt singură în lumea asta

În care noaptea e stapâna

Mi-e frica de un întuneric

Ce-mi invadează inima.


Totu-i obscur şi trist, şi negru,

Mi-e sufletul plin de durere
Când văd cum doliul din natură
E ca un preot morţii mele...

Căci am murit, deşi o parte

din mine mai trăieşte încă
Sufletu-i dus, iar trupul umblă

Să-l caute din stâncă-n stâncă.

Dar stânca-i spearpă. În întuneric
viaţa nu poate triumfa...
Doar Moiese cu toiagul său

Din stânca apă poate da.

Avem nevoie de-un profet
Să ne arate calea bună,
Să ne adune sufletele
Ce le-am pierdut cu ani, în urmă.

4 iulie 1997

Am regăsit acesta poezie, astazi, frunzărind prin hârtiile mele de adolescentă, iar dedesubtul poezie, un scris mărunt, frumos, elegant, citeţ, citând urmatoarele:

"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toatel le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
DRAGOSTEA NU CADE NICIODATĂ!
(I Corinteni 13, 4....8)

Era scrisul uneia dintre cele mai bune prietene ale mele, era "profetul" care, nu stiu dacă întâmplător sau nu, a apărut în drumul meu şi mi-a îndrumat paşii pentru o vreme. Ea a fost cea care mi-a arătat frumuseţea unei slujbe la mănăstire, m-a făcut să înţeleg că Dumnezeu face mari minuni, trebuie numai să ai încredere...
Scrisesem acea poezie, acum 12 ani, nici nu ştiu de ce, aşa îmi venise într-o noapte, când nu mai voiam să învăţ pentru facultate, iar după câteva zile, apare prietena mea care umblase pe atunci călăuzind, poate, paşii alteia care se rătăcise, şi rămâne lângă mine o bună bucată de vreme, legându-se de atunci între noi o prietenie trainică.
Viaţa ne-a despărţit iar pentru o vreme îndelungată, însă atunci când drumul meu se bloca sau apărea o răscruce, nu ştiu cum se făcea că era tot lângă mine...
Pentru asta îi mulţumesc acum, aici, deschis, nu numai pentru faptul că mi-e prietenă de atâta vreme, ci mai ales pentru faptul că atunci, în acea "noapte plina de jale, cu liliacul înflorit", ea s-a transformat în "maestrul" de care aveam nevoie.
Mâine e ziua ei de naştere!

ÎŢI MULŢUMESC, ALINA!

LA MULŢI ANI!